Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2015

Împreună suntem infiniți

   Deşi trăim după nişte principii prost gândite , cel care a afirmat că sexul masculin nu e capabil să iubească ,sigur era vreun narcisist ocupat prea mult de sine şi prea dezinteresat de cei din jur . De acest lucru eram şi eu pur convinsă până într-o zi ,când mi-a fost adresat "Tu ai fost Anemona mea" (vezi "Suge-o Ramona" de Andrei Ciobanu ) ; şi de la un simplu moment de sinceritate,  am început să deschid ochii şi să privesc puțin în urma mea.     Cine e Anemona?! Acea femeie pe care a avut-o sau o va avea fiecare bărbat în viața lui, cea care te-a învățat să iubeşti, cea de la care ți-ai luat prima palmă sau primul "şut în fund" , cea pentru care faci tot , cea la care te gândeşti de fiecare dată când pui capul pe pernă. Ea.. e cea care îți ia tot atunci când pleacă.  Şi cum altfel ai putea numi un bărbat, după trecerea unei astfel de persoane prin viața lui , decât unul care iubeşte ?!      Dacă am sta să comparăm ,femeile suferă mult intr-un t