Treceți la conținutul principal

A ști

E o noapte târzie, stau întinsă strângând cu putere plapuma în brațe, privind tavanul. Nu știu dacă îl privesc într-adevăr sau dacă mă uit pierdută în culoarea lui întunecată; nici nu clipesc deci, probabil visez cu ochii deschiși ..sau nu, sigur nu visez, eu nu mai am vise, s-au făcut pulbere când m-ai lăsat sã cad de la cer, grea ca o piatră.
Nu știu dacă sunt rănită, dezamăgită sau dezorientată, de fapt, nu știu dacă mai sunt. Sufletește, cã trupul încă zace aici. Zace, nu știe să mai fie ce a fost, știe doar sa fie ce e acum,  un trup gol. Gol. Zice că s-a pierdut de suflet, nu știe cum, sau de ce. Stai puțin. Ba da, știe, din vina ta, ce nu știe este de ce a trebuit să fie așa ..și nu altfel.
Vreau să mă plâng, așa cum n-am făcut-o niciodată. Să mă declar neiubită și neimportantă și, deși aș mai avea multe de spus, nu mai știu alte cuvinte, mintea mea a rămas în spatele barierelor tale născute din lacrimi și regrete.
Sunt atâția "nu știu" în rândurile astea ce ție îți par seci și fără noimă, încât chiar nu mai știu, cum nici tu nu știi ce se află sub cuvintele astea rupte bucată cu bucată din mine, dar în final niciunul din noi nu va mai știi ceva.
Vina ta este că n-ai știut să știi, iar a mea că n-am știut să nu știu..
Așa se nasc monștrii: din neștiință.
...

Postări populare de pe acest blog

Copilul de zahăr

Îmi amintesc că eram iubită pe strada pe care locuiam, vecinii mă numeau ”păpușica” și eram des invitată prin casele lor la desene animate, la dulciuri, sau se întâmpla des să vin acasă cu poala plină de ouă. Eram tare mică, mânuțele mele și îndeletnicirea de pe la 3-4 ani, m-au ajutat să sparg de câteva ori ouăle până acasă. În drum spre piață, un drum liniar de la casa noastră, eram oprită des de alți prieteni ai lui Tanti Geta, care mă rugau să le spun o poezie în schimbul câtorva bomboane. Tanti Geta era o femeie minunată și curajoasă. Fusese toată viața funcționar la bancă, iar acum, văduvă, pensionară, cu fiu mare, în prag de căsătorie. Nu știu câți ani avea Tanti Geta când ne-am întâlnit, eu sigur aveam vreo 3, ea cred că vreo 68. Sper să nu mă înșel prea tare, când ai 3 ani nu prea le ai cu vârstele. Ne-am plăcut la prima vedere, mi-a adus o ciocolată și o rățușcă de cauciuc. La orfelinat nu prea aveam parte de dulciuri, sau când aveam, noi ăștia mici nu prea câștigam în fața
Read more »

Raw

Scriu asta cu iubire pentru corpul meu. Ce mai nasoală perioadă pe care mi-o amintesc, apogeul durerii și al urii de sine, se întâmpla prin 2018. Aveam 20 de ani, eram proaspăt mutată în București și nefericită, mă aflam într-o relație care o luase la vale de ceva timp, abia începusem terapia și nu știam ce cu mine, cine sunt și încotro se îndreaptă viața mea. Nu eram conectată cu mine, nu simțeam nimic în corp, nu îmi simțeam emoțiile și cred că trăiam doar așa, la suprafața apei cât să nu mă înec. Îmi amintesc cu o mare compasiune față de mine însămi și de puștoaica ce eram, cât de mult mă uram când mă uitam în oglindă. Îmi amintesc cât de dezgustată eram de ceea ce vedeam și cât de monstruoasă mă consideram. Mâncam pe fond emoțional, inconștient și necontrolat, orice, oricând, chiar și când nu îmi era foame și de obicei doar junk food, doar că pe atunci nu știam că asta este o problemă reală, credeam despre mine că pur și simplu sunt gurmandă. Abia acum aproape 2 ani am aflat
Read more »

Este ușor

Este ușor să îți dorești ca lucrurile din viața ta, care te-au modelat ca pe o plastilină, să se fi întâmplat într-un mod diferit. Este ușor să te gândești ca măcar o singură acțiune să se fi întâmplat altfel, ar fi dus acum în prezent, la o cu totul altă realitate. Am trecut prin Eforie Nord acum câteva zile, acel loc reușește să mă trimită în trecut de fiecare dată. Trecutul nu există, cum nu există nici ziua de ieri, dar trăiește în inima și în creierul meu sub formă de emoție, din emoții vorbesc, din tot ce am simțit, asta este realitatea mea asupra trecutului și cel mai probabil, a noastră, a tuturor. Eram ieșită de pe băncile școlii, era 9 iulie 2016 și terminasem Bac-ul cu o zi în urmă. Abia așteptasem momentul, era biletul meu de plecare din orașul în care m-am născut. Privind în trecut, sună absolut nebunește tot ce am făcut. Am plecat de acasă, aveam 100 de lei și câteva lucruri într-un geamantan împrumutat, eram singură și urma să merg să ma angajez la mare, pe un post
Read more »