Treceți la conținutul principal

Scrisoare catre tine

O alta seara inspirata , profunda si plina de sentimente. O alta seara in care te scriu, pe tine, muza mea adormita. Te-am scris in versuri , te scriu si-n proza .Te-am scris pe suflet si poate te voi scrie si in certificat. Cel de casatorie, bineinteles. Dar pana la certificat si alte hartii , noi doi ne aflam aici la inceput.
Daca ar fi sa spun 3 cuvinte reprezentative pentru inceputul nostru, acestea ar fi : "profund, puternic, imprevizibil" . Ma simt bine, ma simt vioaie , desi e aproape dimineata , dar cel mai valoros este ca ma simt fericita. Daca nu se numeste iubire faptul ca-mi simt fiinta implinita pentru ca dormi langa mine in momentul asta , atunci pot spune ca nu te iubesc. Dar e imposibil sa nu afirm asta , pentru ca te iubesc in multe feluri, atat de multe incat parca de mine am uitat, am mintea plina de tine. Te traiesc, te respir, te simt, te aud, te visez, te vreau si te, si te, si te tot.. de la primul schimb de priviri. Nu stiu cum sa spun , probabil ca sunt indragostita , adica privind din alt unghi, sunt inca indragostita de tine. De ochii aia mari si caprui si de zambetul ala timid. Sunt lucruri simple, dar cele mai depret. Poate ca asta m-a si facut sa tin la tine, simplitatea ta atat de complicata.
Vreau sa te alint si sa-ti explic ceea ce traiesc. Nu o fac pentru a te simti tu bine,fiindca sunt egoista, o fac sa ma simt eu bine,descarcandu-ma.
Pai..de unde sa incep?! Ti-am mai spus ca esti un om minunat cu un suflet mare? Sigur am omis , sunt ocupata sa te intreb daca ma mai iubesti , si cum probabil va ganditi daca asta iti poate ocupa toata ziua , va zic eu ca da, sunt o maniaca. Dar ti-am spus ca sunt geloasa? off..cred ca si asta am uitat, sa dau block si sa sterg cereri nu e chiar atat de usor. Iarta-ma iubire. Sa incerc altceva... Ti-am spus ca te iubesc? Pai da, nu stiu cine ar suporta sa te auda sforaind in fiecare seara.. Ce-ar mai putea fi?! Pai nu ti-am spus niciodata ca iti multumesc pentru tot ce-mi oferi si ma refer la trairile profunde. Ador starile pe care mi le dai si ador tot ceea ce tine de chimia dintre noi. Nu ai auzit niciodata de la mine ca ma hranesc prin fericirea ta si sigur nu intelegi cata liniste imi ofera o imbratisare. Sunt multe lucruri marunte pe care le tin in inima si de care nu stii, desi nu imi imaginez cum de nu te ai lovit de ele pe acolo, dar esti capabil sa-ti dai seama ca esti un om important, altfel crezi ca mai stateam treaza sa-ti scriu? Glumesc iubire..da, as sta treaza oricand si oricat , pentru ca nu mi-ar ajunge noptile tuturor la un loc sa-mi epuizeze cuvintele despre tine. Pentru mine esti infinit, si sper sa fiu la fel de infinita si eu pentru tine, sa pot sa-ti raman alaturi.
In incheiere... stiu ca vei zambi citind asta. Te iubesc .

P.S. Vezi ca ai tras toata plapuma.




Postări populare de pe acest blog

Copilul de zahăr

Îmi amintesc că eram iubită pe strada pe care locuiam, vecinii mă numeau ”păpușica” și eram des invitată prin casele lor la desene animate, la dulciuri, sau se întâmpla des să vin acasă cu poala plină de ouă. Eram tare mică, mânuțele mele și îndeletnicirea de pe la 3-4 ani, m-au ajutat să sparg de câteva ori ouăle până acasă. În drum spre piață, un drum liniar de la casa noastră, eram oprită des de alți prieteni ai lui Tanti Geta, care mă rugau să le spun o poezie în schimbul câtorva bomboane. Tanti Geta era o femeie minunată și curajoasă. Fusese toată viața funcționar la bancă, iar acum, văduvă, pensionară, cu fiu mare, în prag de căsătorie. Nu știu câți ani avea Tanti Geta când ne-am întâlnit, eu sigur aveam vreo 3, ea cred că vreo 68. Sper să nu mă înșel prea tare, când ai 3 ani nu prea le ai cu vârstele. Ne-am plăcut la prima vedere, mi-a adus o ciocolată și o rățușcă de cauciuc. La orfelinat nu prea aveam parte de dulciuri, sau când aveam, noi ăștia mici nu prea câștigam în fața

Raw

Scriu asta cu iubire pentru corpul meu. Ce mai nasoală perioadă pe care mi-o amintesc, apogeul durerii și al urii de sine, se întâmpla prin 2018. Aveam 20 de ani, eram proaspăt mutată în București și nefericită, mă aflam într-o relație care o luase la vale de ceva timp, abia începusem terapia și nu știam ce cu mine, cine sunt și încotro se îndreaptă viața mea. Nu eram conectată cu mine, nu simțeam nimic în corp, nu îmi simțeam emoțiile și cred că trăiam doar așa, la suprafața apei cât să nu mă înec. Îmi amintesc cu o mare compasiune față de mine însămi și de puștoaica ce eram, cât de mult mă uram când mă uitam în oglindă. Îmi amintesc cât de dezgustată eram de ceea ce vedeam și cât de monstruoasă mă consideram. Mâncam pe fond emoțional, inconștient și necontrolat, orice, oricând, chiar și când nu îmi era foame și de obicei doar junk food, doar că pe atunci nu știam că asta este o problemă reală, credeam despre mine că pur și simplu sunt gurmandă. Abia acum aproape 2 ani am aflat

Este ușor

Este ușor să îți dorești ca lucrurile din viața ta, care te-au modelat ca pe o plastilină, să se fi întâmplat într-un mod diferit. Este ușor să te gândești ca măcar o singură acțiune să se fi întâmplat altfel, ar fi dus acum în prezent, la o cu totul altă realitate. Am trecut prin Eforie Nord acum câteva zile, acel loc reușește să mă trimită în trecut de fiecare dată. Trecutul nu există, cum nu există nici ziua de ieri, dar trăiește în inima și în creierul meu sub formă de emoție, din emoții vorbesc, din tot ce am simțit, asta este realitatea mea asupra trecutului și cel mai probabil, a noastră, a tuturor. Eram ieșită de pe băncile școlii, era 9 iulie 2016 și terminasem Bac-ul cu o zi în urmă. Abia așteptasem momentul, era biletul meu de plecare din orașul în care m-am născut. Privind în trecut, sună absolut nebunește tot ce am făcut. Am plecat de acasă, aveam 100 de lei și câteva lucruri într-un geamantan împrumutat, eram singură și urma să merg să ma angajez la mare, pe un post