Treceți la conținutul principal

Eu inca tin minte


Si sunt atat de bulversata de tot ce se intampla, incat simt sa scriu asta, sa iti reamintesc ca multi nu au ce avem noi. Sa iti dau o portita, sa revii la locul in care ne-ai lasat pe noi. Cei ce eram odata..
Tin minte seara in care te-am cunoscut, si momentul in care mi-am zis in sinea mea "Unde ai fost pana acum? " ,tin minte ce privire aveai si ce zambet dulce , in timp ce imi citeai din suflet..
Tin minte urmatoarea noastra intalnire , in care am stat ore in sir intr-o scara de bloc, si cat de dulci erau momentele, ca parca zbura timpul pe langa noi, parca visam si nu mai voiam a ne trezi..
Tin minte cum ieseam seara de seara, si cum nu mai conta faptul ca era atat de frig , un frig ce iti ingheta pana si inima, sau ca ploua pentru ca atunci cand ne luam in brate disparea totul din jurul nostru. Ramaneam doar noi singuri in univers..
Tin minte cand am dormit pentru prima oara impreuna si cum m-ai tinut la piept toata noaptea, facandu-ma sa ma simt atat de iubita si importanta, si stii si tu ce implinire traiesti prin asta..
Tin minte cum am inceput sa iti cunosc apropiatii , si mai tin minte ca simteam cum totul parca ia amploare, iar relatia prinde contur..
Tin minte cum ne plimbam spre dimineata pe strada cu bagajele cand ne-am mutat impreuna si cat de puternic a fost impactul momentului pentru mine..
Tin minte cum ne-am acomodat unul cu celalalt si cum asteptam o zi intreaga sa ajungi acasa ca apoi ,sa iti sar in brate vazandu-te intrand pe usa..
Tin minte cum am impartit amandoi un ultim sendvis ce se afla in casa si inca tin minte ca eram atat de fericita in momentele alea..
Tin minte cum m-ai privit de revelion la trecea dintre ani, si cum mi-ai soptit la ureche "Te iubesc atat de mult ! " in timp ce ma strangeai profund in brate de parca urma sa nu ne mai vedem..
Tin minte cum stateam in cada ore intregi jucandu-ne ca doi copii si cat adoram sa te alint , facandu-ti baie pe cap precum unui bebelus..
Tin minte cum imi gateai numai la ore tarzii si cum nu ma lasai sa te ajut pentru ca stii cat de stagace sunt , la propriu ..
Tin minte cum mergeam la cumparaturi ca doi adulti, cu lista, ca intr-un final sa ajungem sa cumparam doar dulciuri si tin minte si cum ma pierdeai printre raioanele cu jucarii..
Tin minte cand ne scriam poezii unul celuilalt si cum ne imbatam in cuvinte frumoase,cum ne faceam promisiuni ca doi adolescenti naivi, cazuti in placerile iubirii..
Mai tin minte ca si tu tineai minte intr-o zi...
Un singur lucru nu mai tin minte ... Unde te-am pierdut ...?

Postări populare de pe acest blog

Copilul de zahăr

Îmi amintesc că eram iubită pe strada pe care locuiam, vecinii mă numeau ”păpușica” și eram des invitată prin casele lor la desene animate, la dulciuri, sau se întâmpla des să vin acasă cu poala plină de ouă. Eram tare mică, mânuțele mele și îndeletnicirea de pe la 3-4 ani, m-au ajutat să sparg de câteva ori ouăle până acasă. În drum spre piață, un drum liniar de la casa noastră, eram oprită des de alți prieteni ai lui Tanti Geta, care mă rugau să le spun o poezie în schimbul câtorva bomboane. Tanti Geta era o femeie minunată și curajoasă. Fusese toată viața funcționar la bancă, iar acum, văduvă, pensionară, cu fiu mare, în prag de căsătorie. Nu știu câți ani avea Tanti Geta când ne-am întâlnit, eu sigur aveam vreo 3, ea cred că vreo 68. Sper să nu mă înșel prea tare, când ai 3 ani nu prea le ai cu vârstele. Ne-am plăcut la prima vedere, mi-a adus o ciocolată și o rățușcă de cauciuc. La orfelinat nu prea aveam parte de dulciuri, sau când aveam, noi ăștia mici nu prea câștigam în fața

Raw

Scriu asta cu iubire pentru corpul meu. Ce mai nasoală perioadă pe care mi-o amintesc, apogeul durerii și al urii de sine, se întâmpla prin 2018. Aveam 20 de ani, eram proaspăt mutată în București și nefericită, mă aflam într-o relație care o luase la vale de ceva timp, abia începusem terapia și nu știam ce cu mine, cine sunt și încotro se îndreaptă viața mea. Nu eram conectată cu mine, nu simțeam nimic în corp, nu îmi simțeam emoțiile și cred că trăiam doar așa, la suprafața apei cât să nu mă înec. Îmi amintesc cu o mare compasiune față de mine însămi și de puștoaica ce eram, cât de mult mă uram când mă uitam în oglindă. Îmi amintesc cât de dezgustată eram de ceea ce vedeam și cât de monstruoasă mă consideram. Mâncam pe fond emoțional, inconștient și necontrolat, orice, oricând, chiar și când nu îmi era foame și de obicei doar junk food, doar că pe atunci nu știam că asta este o problemă reală, credeam despre mine că pur și simplu sunt gurmandă. Abia acum aproape 2 ani am aflat

Este ușor

Este ușor să îți dorești ca lucrurile din viața ta, care te-au modelat ca pe o plastilină, să se fi întâmplat într-un mod diferit. Este ușor să te gândești ca măcar o singură acțiune să se fi întâmplat altfel, ar fi dus acum în prezent, la o cu totul altă realitate. Am trecut prin Eforie Nord acum câteva zile, acel loc reușește să mă trimită în trecut de fiecare dată. Trecutul nu există, cum nu există nici ziua de ieri, dar trăiește în inima și în creierul meu sub formă de emoție, din emoții vorbesc, din tot ce am simțit, asta este realitatea mea asupra trecutului și cel mai probabil, a noastră, a tuturor. Eram ieșită de pe băncile școlii, era 9 iulie 2016 și terminasem Bac-ul cu o zi în urmă. Abia așteptasem momentul, era biletul meu de plecare din orașul în care m-am născut. Privind în trecut, sună absolut nebunește tot ce am făcut. Am plecat de acasă, aveam 100 de lei și câteva lucruri într-un geamantan împrumutat, eram singură și urma să merg să ma angajez la mare, pe un post