PE ARIPI DE VÂNT

Aș plânge chiar, până și mările-ar seca, Și de-aș fugi, tot te-aș găsi în sinea mea. Trăiesc frumos, într-un frumos atât de-urât.. Te simt divin și tot te simt mai mult de-atât. Și îngeri sunt, ce au trăit acest păcat Dar eu!? Un muritor cu cap plecat .. Pură să fie, scurta mea viață în durere, Dar grea și lungă-mi moartea în tăcere. Cu buzele-mi cusute, de negru amar și dor Pe-al meu alb pat aș vrea să pot, să fiu, să mor. Tristețe crudă, pustiindu-se pe al meu tot rai Chiar nu mai știu.. unde eram cand tu erai? Ce rânduri triste, până și morții ar lăcrima... Și tot s-ar rdica dansând, vazând măreția ta. Eu nu mai știu ce sunt, probabil absolutul , De când am decedat, unindu-mă cu lutul.

Te-am revăzut după mult timp, aveam emoții și zâmbeam pierdută în ochii tăi verzui. Nu știam cum să mă port, ce să zic sau ce să fac, așa că m-am prefăcut indiferentă de venirea ta, deși pe dinăuntru explodam de fericire. Au fost momente în care ne-am îmbrățișat și în care mi-am lipit fruntea de umărul tău. Simțeam ceva înăuntrul meu care mă încălzea, dar nu știam ce este. Eram amândoi pierduți în amintirile ce ne îmbătau în melancolie , împreună cu alcoolul pe care deja îl împărțeam la o masă din spatele localului, feriți de oameni. După scurt timp ne-am urcat în taxi, făcându-ne drum printre nămeți. Cerul era roșiatic și acoperit de nori ce imitau un fum gros de culoare gri. Mă uitam pe geam și te țineam de mână. Nu știam dacă este bine ceea ce fac, nu știam dacă îmi doresc asta, nu știam nimic...Am ajuns la tine acasă, un loc curat și cald care, parcă mă primea cu toată inima. Mă simțeam rușinată și mă comportam ca și cum abia te cunoscusem. Îmi treceau imagini prin cap și încerca

Și alerg pe un coridor mare, înalt, brăzdat de uși albe pe ambele părți, am hainele ude ce mi se lipesc de pielea înfrigurată, sunt disperată, deschid fiecare ușă în speranța că voi găsi pe cineva în ale cărui brațe să cad aproape fără suflare. Și tot alerg, parcă mi se frâng oasele, și cad in genunchi, nu mai pot, am obosit să alerg în zadar. Am obosit să alerg, când eu nici să merg nu pot. Sunt o fantasmă, mă sting în singurătate, lipsită de vlagă pe un covor aspru. Oh sufletule, de ce ești trist..? Ieși și fii fericit..! Am obosit amandouă, îmi pare rău dragul meu, că ți-am suprimat drepturile la viață.. Simt că mă risipesc, ca nisipul într-o palmă de copil. Și rămân căzută, zile întregi și nimeni nu mă salvează. Și aproape mor, mor de durere, durerea mă spintecă pe viu, am nevoie să trăiesc, am nevoie să fiu iubită, am nevoie să fiu importantă pentru cineva..MAMĂ!! MAMĂ, nu ma lăsa aici!! Mămico, vino și salvează-mă de suferintă, ia-mă în brațe mămico și spune-mi că o să fie bine

Diminețile, te trezești buimacă și privești ceasul. Iar ai dormit mai mult decât îți propusesei, te învârți prin casă și nu știi ce să faci mai repede. Cafeaua, ba nu, hainele, oh nu, trebuie să te speli pe dinți, dar încă nu te-ai hotărât cu ce te îmbraci. După o învălmășală de 30 de minute în care nu ai făcut mare lucru, îți amintești că ești ești pe fugă pentru că “cine știe ce o fi la metrou” . Pleci exasperată din casă, micul dejun nu l-ai servit, cafeaua nu ai băut-o nici jumătate, nici nu ai avut timp să te machiezi, ai aruncat două haine pe tine aproape șifonate și ai plecat către job. Ajungi la servici cu un mic plus de 10 minute iar, managera te intreabă pe un ton ușor iritat :” Tu nu vezi cât este ceasul ?” . Sigur nu ai ce să spui, așa că încerci să te scuzi umil. Începi să îți îndeplinești cât mai repede treburile pe ziua de azi și o ții într-o continuitate barbară până puțin după prânz. Apoi, tot cu aceeași atitudine umilă încerci să îți faci loc printre ceilalți, ca s

Am avut un vis.. Visam că te-am întâlnit pe o bancă, mă așteptai privind în stânga și în dreapta. M-am apropiat și m-am așezat lângă tine, m-ai sărutat pe obraz și ne-am strâns în brațe, ca și cum ne dusesem dorul. Aveam emoții, nu știam ce să îți spun și în același timp mă copleșeau și emoțiile tale. Ne-am ridicat și am hotărît să ne plimbăm. Ne-am luat de mână și ne-am pierdut prin mulțime, pe străzi atât de pline, dar în același timp, atât de goale. Eram noi, și nimic în jurul nostru. Eram în Rai și parcă și in Iad. Două mâini ce s-au prins puternic și ce nu voiau să mai renunțe una la cealaltă. Și te-am atins, și mi-am plecat capul pe umărul tău așteptând verdele semaforului iar, buzele tale mi-au atins fruntea în timp ce, zâmbetul meu prindea contur. De acolo, universul meu a luat naștere. Ne-am oprit într-un parc, căutând un loc umbros sub copaci și ne-am așezat, apropiindu-ne. Ne-am sărutat în timp ce, stropii de soare își făceau loc printre frunzele pomilor, îmbrăcându-ne înt

Și este greu, și simți că nu mai poți, și cazi de pământ, și cu două palme reci de rouă te ridici, și te simți a nimănui, și crezi că așa va avea să fie tot restul vieții tale, și nu înțelegi cum vei supraviețui în felul acesta, și te arunci in bătaia tutunului și a alcoolului, și apoi te simți o ratată, și tot nefericită ești. Apoi ieși pe stradă și cauți zâmbete, cauti acel zâmbet, în fiecare om ce trece pe lângă tine, și rămâi pierdută în fața unui om care, te privește ca pe o psihopată, și îți dai seama că tot nu este ceea ce cauți. Ți-ai dori doar o îmbrățișare puternică, ce să te îmbete cu acel miros masculin al pielii de pe gât, și să simți acea respirație caldă în ureche. Doar atât ți-ar face sufletul mai liniștit. Ai fost puternică, atât de puternică, încât și vikingii te-ar invidia, dar a fost doar o chestiune de timp până să accepți că te minți iar, în momentul în care ai lăsat adevărul să curgă prin tine, ai cedat. Ceva foarte "nedemn" pentru condiția ta. Acum tră

Noi plecăm.. vremurile pleacă și ele. Dragă Rasa, satul meu de mic copil , îmi era dor să te vizitez, îmi era dor să îmi petrec diminețile în spatele curții, îmbrăcată în verdele copacilor, cântând odată cu greierii, imaginându-mă pe marile scene, din spatele casei . Sunt recunoscătoare că m-ai făcut din nou copil, pentru câteva zile, lăsându-mă să mă îmbăt în amintiri dulci. Am retrăit clipele în care fugeam la gârlă cu frații mai mici, jucându-ne printre broaște și pietre, am retrăit momentele în care mă întâlneam pe ascuns cu băieți, în care plecam să mă plimb pe câmp, în care ne cocoțam în corcoduși și din care coboram plini de zgârieturi. M-am simțit liberă, sălbatică, am dansat, am depănat amintiri, m-am prostit , am trăit ! Sunt recunoscătoare pentru îmbrățișarea mamei, a fraților și a bunicilor. Sunt recunoscătoare pentru povețile lor și pentru cuvintele pline de grijă și de blândețe. Sunt recunoscătoare pentru ca sunt! La revedere drag sătuc, ai grija de frați ! Cu dra

Dragă Mangalia , îți multumesc că m-ai primit cu brațele deschise și că mi-ai arătat marea în toată splendoarea ei primăvăratică. Îți mulțumesc că mi-ai reamintit că ești orașul acela liniștit în care m-aș retrage la bătrânețe cu toată încrederea, știind că vei fii blândă cu mine . Îți mulțumesc că mi-ai readus la piept oamenii dragi ,ale căror cuvinte pure mi-au îmbrăcat inima în căldură și frumos . Îți mulțumesc că mi-ai arătat cât sunt de îndrăgită de persoanele ce mă cunosc . Îți mulțumesc că m-ai ghidat pretutindeni și că m-ai lăsat să îți străbat străduțele cu ochii închiși. Îți mulțumesc că m -ai dus în Vamă unde am putut să mă încarc cu aerul rustic , tribal și unde am putut privi acel tablou aproape abnorm - un cer senin pierzăndu-se într -o mare senină- . Îți mulțumesc că mi-ai redăruit acea iubire simplă și copilărească a celui mai special om pe care l-am cunoscut vreodată. Îți mulțumesc că mi-ai înviat toate amintirile ce m-au călăuzit ca niște îngeri . Îți mulțumesc că m