Și este greu, și simți că nu mai poți, și cazi de pământ, și cu două palme reci de rouă te ridici, și te simți a nimănui, și crezi că așa va avea să fie tot restul vieții tale, și nu înțelegi cum vei supraviețui în felul acesta, și te arunci in bătaia tutunului și a alcoolului, și apoi te simți o ratată, și tot nefericită ești. Apoi ieși pe stradă și cauți zâmbete, cauti acel zâmbet, în fiecare om ce trece pe lângă tine, și rămâi pierdută în fața unui om care, te privește ca pe o psihopată, și îți dai seama că tot nu este ceea ce cauți. Ți-ai dori doar o îmbrățișare puternică, ce să te îmbete cu acel miros masculin al pielii de pe gât, și să simți acea respirație caldă în ureche. Doar atât ți-ar face sufletul mai liniștit. Ai fost puternică, atât de puternică, încât și vikingii te-ar invidia, dar a fost doar o chestiune de timp până să accepți că te minți iar, în momentul în care ai lăsat adevărul să curgă prin tine, ai cedat. Ceva foarte "nedemn" pentru condiția ta. Acum trăiești cu asta, de parcă ar fi un defect, dar este doar singurătate...
De ce fugim cu toții de singurătate când, ea este cea mai bună prietenă a noastră, doar ea ne lasă să fim, doar ea ne dă spațiul și timpul necesar pentru a petrece timp cu noi , departe de amalgamul de idei și sentimente împărțite cu toți ceilalți, departe de haosul serviciului, departe de lume .. Singurătatea este cea mai sinceră, ea nu ne poate ascunde lucruri, ea nu ne poate arunca în miraje temporare, precum o face iubirea. Iubirea?! Este precum o fantasmă, subtilă, greu de recunoscut dar ușor de confundat.
Ai crescut, rănile tale încep să se vindece, începi să zâmbești, oamenii încep să te placă, să fie inspirați de viața ta, și acum te gândești ...Ce înseamnă cu adevărat să pierzi...?
Cineva foarte drag mie spune așa : "Trebuie să nu mai ai nimic, ca abia apoi să începi să ai."
Furtuna voastră ce nume a purtat..?
De ce fugim cu toții de singurătate când, ea este cea mai bună prietenă a noastră, doar ea ne lasă să fim, doar ea ne dă spațiul și timpul necesar pentru a petrece timp cu noi , departe de amalgamul de idei și sentimente împărțite cu toți ceilalți, departe de haosul serviciului, departe de lume .. Singurătatea este cea mai sinceră, ea nu ne poate ascunde lucruri, ea nu ne poate arunca în miraje temporare, precum o face iubirea. Iubirea?! Este precum o fantasmă, subtilă, greu de recunoscut dar ușor de confundat.
Ai crescut, rănile tale încep să se vindece, începi să zâmbești, oamenii încep să te placă, să fie inspirați de viața ta, și acum te gândești ...Ce înseamnă cu adevărat să pierzi...?
Cineva foarte drag mie spune așa : "Trebuie să nu mai ai nimic, ca abia apoi să începi să ai."
Furtuna voastră ce nume a purtat..?
