Te-am revăzut după mult timp, aveam emoții și zâmbeam pierdută în ochii tăi verzui. Nu știam cum să mă port, ce să zic sau ce să fac, așa că m-am prefăcut indiferentă de venirea ta, deși pe dinăuntru explodam de fericire. Au fost momente în care ne-am îmbrățișat și în care mi-am lipit fruntea de umărul tău. Simțeam ceva înăuntrul meu care mă încălzea, dar nu știam ce este. Eram amândoi pierduți în amintirile ce ne îmbătau în melancolie , împreună cu alcoolul pe care deja îl împărțeam la o masă din spatele localului, feriți de oameni.
După scurt timp ne-am urcat în taxi, făcându-ne drum printre nămeți. Cerul era roșiatic și acoperit de nori ce imitau un fum gros de culoare gri. Mă uitam pe geam și te țineam de mână. Nu știam dacă este bine ceea ce fac, nu știam dacă îmi doresc asta, nu știam nimic...Am ajuns la tine acasă, un loc curat și cald care, parcă mă primea cu toată inima. Mă simțeam rușinată și mă comportam ca și cum abia te cunoscusem. Îmi treceau imagini prin cap și încercam să mă conving că se va întâmpla și asta va fii. Vom trăi fără resentimente..
M-am lăsat dusă de val și m-ai prins în brațele tale. M-ai sărutat și m-ai făcut să tremur. Mi-ai mângâiat tot corpul și m-ai făcut a ta pentru o seară. Ne-am așezat unul lângă celălalt și ne-am privit ca odinioară. Ți-am mărturisit că te-am iubit și ți-ai lipit buzele de umărul meu în semn de regret.
În balcon geamurile se abureau sub căldura corpurilor noastre fierbinți, în timp ce priveam pe fereastră frigul de afară, fumând țigară după țigară. Timpul s-a scurs parcă printr-o clepsidră întoarsă doar o singură dată și a trebuit să ne despărțim..
Ei bine, drumul până la mine a fost cel mai scurt din câte există, în viziunea mea, echivalentul unui milimetru. Eram lipită de tine și îmi era greu să te las să pleci. Nu voiam să îți dau drumul. M-a îngenunchiat durerea în momentul în care te-am sărutat în semn de adio. M-ai golit și ai luat cu tine tot ce se afla în mine. Nu găseam rost să merg acasă, m-aș fi aruncat în zăpada de un metru înălțime și aș fi rămas acolo nemișcată.
Îmi făceam singură curaj și totodată mă mințeam că nu voi suferi dar, deja trăiam pe viu amarul lipsei tale. Am dus cu greu acele câteva zile de anestezie, mă gândeam la tine în fiecare seară ca să pot adormi. Mi te imaginam în fața mea mângâindu-ți fruntea, îți purtam dorul ca pe propriul corp.. și l-am tot purtat... săptămâni, apoi luni..Încet m-am străduit să îmi revin și poate mă mint dar, uneori tresar când îmi apari în gând ..
Se spunea că doar o femeie îți poate lua totul cu ea când pleacă...
După scurt timp ne-am urcat în taxi, făcându-ne drum printre nămeți. Cerul era roșiatic și acoperit de nori ce imitau un fum gros de culoare gri. Mă uitam pe geam și te țineam de mână. Nu știam dacă este bine ceea ce fac, nu știam dacă îmi doresc asta, nu știam nimic...Am ajuns la tine acasă, un loc curat și cald care, parcă mă primea cu toată inima. Mă simțeam rușinată și mă comportam ca și cum abia te cunoscusem. Îmi treceau imagini prin cap și încercam să mă conving că se va întâmpla și asta va fii. Vom trăi fără resentimente..
M-am lăsat dusă de val și m-ai prins în brațele tale. M-ai sărutat și m-ai făcut să tremur. Mi-ai mângâiat tot corpul și m-ai făcut a ta pentru o seară. Ne-am așezat unul lângă celălalt și ne-am privit ca odinioară. Ți-am mărturisit că te-am iubit și ți-ai lipit buzele de umărul meu în semn de regret.
În balcon geamurile se abureau sub căldura corpurilor noastre fierbinți, în timp ce priveam pe fereastră frigul de afară, fumând țigară după țigară. Timpul s-a scurs parcă printr-o clepsidră întoarsă doar o singură dată și a trebuit să ne despărțim..
Ei bine, drumul până la mine a fost cel mai scurt din câte există, în viziunea mea, echivalentul unui milimetru. Eram lipită de tine și îmi era greu să te las să pleci. Nu voiam să îți dau drumul. M-a îngenunchiat durerea în momentul în care te-am sărutat în semn de adio. M-ai golit și ai luat cu tine tot ce se afla în mine. Nu găseam rost să merg acasă, m-aș fi aruncat în zăpada de un metru înălțime și aș fi rămas acolo nemișcată.
Îmi făceam singură curaj și totodată mă mințeam că nu voi suferi dar, deja trăiam pe viu amarul lipsei tale. Am dus cu greu acele câteva zile de anestezie, mă gândeam la tine în fiecare seară ca să pot adormi. Mi te imaginam în fața mea mângâindu-ți fruntea, îți purtam dorul ca pe propriul corp.. și l-am tot purtat... săptămâni, apoi luni..Încet m-am străduit să îmi revin și poate mă mint dar, uneori tresar când îmi apari în gând ..
Se spunea că doar o femeie îți poate lua totul cu ea când pleacă...
