Eram puștoaice de liceu, ne împrietenisem deja și toată ziua împărțeam păreri despre toți băieții din școală. Eram cool, iar toată lumea ne aparținea. Ne țineam de mână și alergam de jur împrejurul globului pământesc în pauzele dintre ore. Creșteam împreună, odată cu trecerea zilelor și ne amuzam copios cu noi, cele din trecut. Ieșeam la întâlniri, apoi ne sunam și povesteam cu orele până și cel mai mic detaliu nesemnificativ.
Anii treceau, tu cuminte așa cum te știam, învățai bine și erai lăudată de profesori, eu, așa cum mă știai, o rebelă cu absențele în buzunar. Ne mărisem anturajul, ieșeam în grup să fumăm, chiuleam împreună și eram fericite.
S-a apropiat și ultimul an de liceu, parcă te vedeam deja femeie, iubeai, aveai principii, o gândire matură și o relație serioasă de ceva timp, după care erai total topită dar, care nu a avut un final tocmai ca în filme. Eu nepregătită pentru bac ca întotdeauna, tu cu note de aplaudat. Tu îngerul și eu oaia neagră. Eram prietene deja de patru ani și așteptam nerăbdătoare să mai treacă încă trei, ca să devenim ”familie”. Spuneai asta mereu.
Pierderea celui iubit, câteva constrângeri din partea familiei, loviturile vieții, furtuna situației financiare și anturajul potrivit de nepotrivit. Toate acestea te-au furat pe tine. M-au lăsat cu brațele goale, în timp ce te priveam plecând și vedeam cum, din mine se destramă bucăți, ce apoi erau luate de vânt și duse departe. Ai plecat fără să îmi spui nimic, dar eu am atâtea eu să îți spun. Nu știi câte mi s-au întâmplat de când ai plecat.
Dacă vreodată vei citi asta, să știi că îmi lipsești în fiecare zi, ai grijă de tine, fată cu păr de foc !