Stau pierdută în colț, pe canapea, cu ochii închiși și cu capul dat pe spate. Întind picioarele și te găsesc pe tine. Te ating și mă lipesc de pielea ta caldă. Afară plouă, este răcoare și întunecat, iar pe fundal doar muzica ne mai ține trezi.
Îți contemplu lumea în timp ce alerg prin mintea ta. Îți zâmbesc și îți fac cu mâna de la balconul casei tale; surprins, îmi zâmbești înapoi. Am găsit cheile și am ales să vin înainte. Am străbătut biblioteci întregi de cărți fără autor, le-am atins toate coperțile și le-am citit toate titlurile. Am găsit poezii despre iubire, despre ură, povești pentru copii și scrisori netrimise către a ta familie. Am stat la ceai cu al tău ego și am împărțit păreri despre tine. Am dansat cu demonii pe melodiile tale preferate și mi-am lovit glenza căzând. Am cântat la pian înconjurată de îngeri și zeițe. Am mirosit florile de pe pervaze și le-am udat cu iubire. Am mers ore întregi prin holuri înalte cu uși prăfuite, am încercat să privesc afară prin ferestre de abanos, am urcat și coborât mii de scări, am intrat în fiecare cameră și am sperat că voi găsi una liberă pentru mine, dar toate erau triste și deprimante...pline cu mobilă, casete vechi, dureri, frici, haine rupte, răni și gunoaie...așa că am ales să dorm în sufragerie. Mi-am făcut puțin loc și m-am așezat extenuată.
Am fost mirosul tău, am fost bătaia inimii, am fost gândul tău, am fost frica ta, am fost vântul, am fost noaptea, am fost Luceafărul, am fost pasăre, am fost viață, am fost muzică, am fost timp, am fost noi, am fost floare și vis, am fost dragoste...te-am iubit și te-am urât și te-am strâns în brațe, iar tu m-ai atins.
Și m-am trezit pe aceeași canapea cu tine și cu sunetul ploii de pe frunzele copacilor, cu același fum de țigări și cu aceeași muzică pe fundalul întunecos și rece. M-am apropiat și mi-am sprijinit capul de tine.
Mulțumesc că m-ai primit în casa ta, omul meu drag!