Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2018

Astăzi !

Astăzi m-am trezit şi mi-am adus aminte cine sunt. M-am ridicat entuziasmată din pat şi m-am grăbit către oglindă iar, ce am văzut m-a uimit. Eram eu ! Eram eu cea de odinioară doar că de data aceasta zâmbeam. Puternic şi sincer. Purtam ceva foarte prețios, ce nici diamantele nu ar fi putut cumpăra vreodată. Astăzi am realizat că am cu mine o persoană foarte specială şi neprețuită, mă am pe mine. Astăzi mi-am amintit că mereu am trecut peste probleme, folosindu-mă de toată puterea pe care o am, fără să obosesc. Tot astăzi mi-am amintit ca atunci când mi-am propus, am zguduit şi mări şi continente pentru a ajunge unde îmi doresc. Astăzi m-am îmbrățişat pe mine şi mi-am mulțumit că am fost întotdeauna acolo când a fost nevoie. Astăzi m-am privit de zeci de ori dându-mi seama că am crescut frumos, precum o Floare de Colț pentru că am trăit cum mi-am dorit, nu cum mi-a fost dorit. Astăzi am numărat a mia victorie după cele 99 de înfrângeri. Astăzi mă serbez pe mine ! Iar ASTĂZI..