Dimineața mă îmbracă într-o perdea răcoroasă de primavară. Mă trezesc zâmbind și plină de energie. Am fost atât de tristă în ultimul timp încât acum mă simt ciudat. Privesc razele difuze prin geamul larg al bucătăriei ce a devenit singura scăpare a fumului de țigară și stau în locul meu preferat la masă, scriind.
Mă tot neliniștesc niște sentimente și încerc sa le exprim cât mai bine, ca să vi le pot transmite la cel mai clar nivel.
Am avut o perioadă plină de stări grele, nu mă înțelegeam cu mine și nu știam unde s-a produs separarea dintre mine și sinele meu. Am căutat puțin în comportamentul meu și în comportamentul celor care au fost lângă mine în ultimul timp..astfel, am realizat că am ales cu propria voie să mă pierd pe mine. Am întâlnit oameni frustrați și triști, negri pe interior, dar care știau să se "vândă bine" , în ambalaje frumos colorate și sclipitoare. Am ales să mă jertfesc pe mine, sperând că voi face un bine în jur și că ceilalți mă vor aprecia și iubi mai mult. Am văzut oameni ce se complăceau în propriile situații deprimante, plângându-și totodată de milă. Am întins mâna fiecărui năpăstuit, oferind tot ce este mai frumos la mine, zâmbind și empatizând poate prea mult cu ei. Am împărțit bunătăți tuturor, spunându-mi "mai gătesc eu altele pentru mine", dar nu mi-am dat seama că atunci când venea vorba plăcerile mele, eram prea epuizată să mai fac ceva. Fiecare zi era la fel, fiecare zi mă consuma și mai mult..așa mi-am pierdut anii, trăind pentru ceilalți.
La finalul jocului, sleită de puteri, am pus capul pe pernă și m-am trezit singură, față în față cu toate problemele de care am fugit, pentru că am preferat să mă arunc in Iad, sperând să scap, dar cumva, am supraviețuit și am dat ochii cu toți demonii mei.
Pentru moment m-am simțtit a nimanui, m-am simțit neputincioasă, am consumat fluvii de lacrimi și am cărat dureri de cap cu mine, întrebâdu-mă cum de nu este nimeni alături de mine. Paradoxul în care mă aflam mă cufunda și mai mult în durere. După lungi perioade de lupă cu sine, a venit momentul în care am simțit atingeri blânde și am deschis ochii plini de speranță. Am văzut mâini întinse ce veniseră să mă scoată din întuneric. Atunci, mi-am dat seama că oamenii ce m-au iubit și mă iubesc necondiționat, au fost mereu acolo în fundal. Problema era că eu căutam iubirea în ceilalți, uitând de cei cu adevărat importanți. Eu pierdeam nopți, energie, suflet și zâmbete pe cei prea înfometați ca să fie recunoscători.
Am înțeles că iubirea sinceră vine către tine doar în momentul în care și tu ești sincer cu tine, dar și cu celalalt. Sună clișeic, dar chiar am șimtit pe pielea mea ce înseamnă sintagma: "Cine te va iubi o va face pentru ceea ce ești cu adevărat. "
Nu îndemn către egoism, îmi doresc cu adevărat să înțețegeți diferența dintre a ajuta pe cineva și a te sacrifica pentru cineva până în momentul în care te pierzi pe tine.
Tu ești cel mai important în viața ta, cultivă-te, crește-ți spiritul, dezvoltă-ți conștiința, ia tot ceea ce ai nevoie pentru tine, iar dacă ești autentic, îți va rămâne și pentru celălalt negreșit ❤