Treceți la conținutul principal

Emoții fără perdea și noi începuturi

Înainte de a începe acest articol, ce se dorește a fi inițiator pentru un nou capitol în viața mea, vreau să spun că am avut dorința în repetate rânduri să reiau acest blog, cochetând cu el, dar fără a reuși să formez o relație stabilă, deoarece mi-a fost dificil.

Simțeam că îmi este mai ușor să îngrop adânc acest site, lăsându-l în trecut, nedorind să mă mai uit la el, în traducere : să nu mă mai uit la mine și la toate rolurile pe care le-am jucat de-alungul vieții, roluri și ipostaze mai mult sau mai puțin dureroase la care, nu mă simțeam pregătită să privesc matur și asumat.

În această perioadă, acum patru ani, mergeam timid la prima mea ședință de terapie, astfel am devenit fascinată de acest domeniu. În această perioadă, acum aproximativ doi ani și jumătate, am ales să îmi schimb radical viața, așa că m-am mutat din București în Constanța și am ales să mă înscriu la Facultatea de Psihologie. În această perioadă, acum un an, mi-am asumat cu adevărat dorința de a mă cunoaște și de a mă vindeca și am scris prima mea listă cu aspecte pe care voiam să le lucrez, în timp de un an, la mine însămi. În această perioadă, în acest an, am conștientizat mult mai profund această cale, astfel, mi-am ales ca țel și dezvoltarea celorlalți. Am reușit să bifez aproape toată lista de dorințe de anul trecut, am descoperit importanța rugăciunii și înțelesul profund al postului și iată, aleg să imi reiau activitatea, aici, pe blog, sub o altă perspectivă, scriind dintr-o eu, înzecit mai matură și mai vindecată decât eram în anul 2014, anul primei postări.

Aleg să refac acest site în detrimentul unuia nou, tocmai pentru că fragilitatea și frumusețea se află în trecut. Cu atât mai mult, celor ce vor alege să mi se alăture în acest spațiu, vor putea face personal, o paralelă între postări, observând diferențele de la an la an. Tema principală este bazată pe experiențele mele de viață și despre cum, folosind o perspectivă sănătoasă, m-au ajutat să mă dezvolt, despre subiecte generale importante vieții și despre aspectele mai puțin plăcute pe care, ne este greu să le acceptăm. Cred în vindecare prin acest gen de postări și simt că împărtășirea poate atinge sufletul unui om care a trecut sau trece prin o situație asemănătoare.

Scopul meu este să unesc oamenii, făcându-i să conștientizeze că indiferent de ce se află la exterior, la nivel de suflet, toți suntem la fel. În acest gen de subiecte am să încerc să aduc această comunitate. Am ales să îmi asociez și conturile de social media pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a avea o conectare și mai directă, sunt deschisă totodată și către mesaje private.

Interfața acestui site este mai accesibilă către toate postările, acestea se regăsesc descrescător, în josul paginii principale de pe care ați accesat acest articol, iar sus în dreapta puteți căuta mult mai ușor postările cumulate pe ani și pe luni.

Acestea fiind spuse, aștept să ne conectăm și să ne regăsim cu o postare viitoare care a avea un subiect ceva mai interesant, iar apoi, am să vă povestesc puțin despre mine pentru a mă înțelege și a mă cunoaște mai bine. Vă îmbrățișez !


Postări populare de pe acest blog

Copilul de zahăr

Îmi amintesc că eram iubită pe strada pe care locuiam, vecinii mă numeau ”păpușica” și eram des invitată prin casele lor la desene animate, la dulciuri, sau se întâmpla des să vin acasă cu poala plină de ouă. Eram tare mică, mânuțele mele și îndeletnicirea de pe la 3-4 ani, m-au ajutat să sparg de câteva ori ouăle până acasă. În drum spre piață, un drum liniar de la casa noastră, eram oprită des de alți prieteni ai lui Tanti Geta, care mă rugau să le spun o poezie în schimbul câtorva bomboane. Tanti Geta era o femeie minunată și curajoasă. Fusese toată viața funcționar la bancă, iar acum, văduvă, pensionară, cu fiu mare, în prag de căsătorie. Nu știu câți ani avea Tanti Geta când ne-am întâlnit, eu sigur aveam vreo 3, ea cred că vreo 68. Sper să nu mă înșel prea tare, când ai 3 ani nu prea le ai cu vârstele. Ne-am plăcut la prima vedere, mi-a adus o ciocolată și o rățușcă de cauciuc. La orfelinat nu prea aveam parte de dulciuri, sau când aveam, noi ăștia mici nu prea câștigam în fața

Raw

Scriu asta cu iubire pentru corpul meu. Ce mai nasoală perioadă pe care mi-o amintesc, apogeul durerii și al urii de sine, se întâmpla prin 2018. Aveam 20 de ani, eram proaspăt mutată în București și nefericită, mă aflam într-o relație care o luase la vale de ceva timp, abia începusem terapia și nu știam ce cu mine, cine sunt și încotro se îndreaptă viața mea. Nu eram conectată cu mine, nu simțeam nimic în corp, nu îmi simțeam emoțiile și cred că trăiam doar așa, la suprafața apei cât să nu mă înec. Îmi amintesc cu o mare compasiune față de mine însămi și de puștoaica ce eram, cât de mult mă uram când mă uitam în oglindă. Îmi amintesc cât de dezgustată eram de ceea ce vedeam și cât de monstruoasă mă consideram. Mâncam pe fond emoțional, inconștient și necontrolat, orice, oricând, chiar și când nu îmi era foame și de obicei doar junk food, doar că pe atunci nu știam că asta este o problemă reală, credeam despre mine că pur și simplu sunt gurmandă. Abia acum aproape 2 ani am aflat

Este ușor

Este ușor să îți dorești ca lucrurile din viața ta, care te-au modelat ca pe o plastilină, să se fi întâmplat într-un mod diferit. Este ușor să te gândești ca măcar o singură acțiune să se fi întâmplat altfel, ar fi dus acum în prezent, la o cu totul altă realitate. Am trecut prin Eforie Nord acum câteva zile, acel loc reușește să mă trimită în trecut de fiecare dată. Trecutul nu există, cum nu există nici ziua de ieri, dar trăiește în inima și în creierul meu sub formă de emoție, din emoții vorbesc, din tot ce am simțit, asta este realitatea mea asupra trecutului și cel mai probabil, a noastră, a tuturor. Eram ieșită de pe băncile școlii, era 9 iulie 2016 și terminasem Bac-ul cu o zi în urmă. Abia așteptasem momentul, era biletul meu de plecare din orașul în care m-am născut. Privind în trecut, sună absolut nebunește tot ce am făcut. Am plecat de acasă, aveam 100 de lei și câteva lucruri într-un geamantan împrumutat, eram singură și urma să merg să ma angajez la mare, pe un post