Este ușor să îți dorești ca lucrurile din viața ta, care te-au modelat ca pe o plastilină, să se fi întâmplat într-un mod diferit. Este ușor să te gândești ca măcar o singură acțiune să se fi întâmplat altfel, ar fi dus acum în prezent, la o cu totul altă realitate.
Am trecut prin Eforie Nord acum câteva zile, acel loc reușește să mă trimită în trecut de fiecare dată. Trecutul nu există, cum nu există nici ziua de ieri, dar trăiește în inima și în creierul meu sub formă de emoție, din emoții vorbesc, din tot ce am simțit, asta este realitatea mea asupra trecutului și cel mai probabil, a noastră, a tuturor.
Eram ieșită de pe băncile școlii, era 9 iulie 2016 și terminasem Bac-ul cu o zi în urmă. Abia așteptasem momentul, era biletul meu de plecare din orașul în care m-am născut. Privind în trecut, sună absolut nebunește tot ce am făcut.
Am plecat de acasă, aveam 100 de lei și câteva lucruri într-un geamantan împrumutat, eram singură și urma să merg să ma angajez la mare, pe un post pe care îl găsisem online și pentru care am discutat doar telefonic. Zero garanție, nu știam dacă în momentul în care voi ajunge, îmi va mai răspunde cineva la telefon, dar m-am dus oricum.
Nu erau locuri în tren, drumul a fost lung, eu stăteam între vagoane, așezată pe geamantan, cu ușa deschisă priveam apusul. Sentimentul eram amețitor, eram îmbătată de fericire și de libertate, mai ales de libertate. Acest spirit de ”warrior” l-am simțit mereu înăuntrul meu, mereu am luptat pentru viața mea, pentru binele meu, pentru tot ce am acum. Nu am vrut să fiu o victimă a sorții, a modului în care am trăit, am vrut să fac altfel, să fiu altfel, să închid ciclurile traumatice la mine, să fiu eu oaia neagră a familiei, ”ciudata” care crede în bine, care crede că într-o zi, viața ei va fi exact așa cum și-a dorit și cum merită. Am făcut tot ce am simțit când nimeni altcineva nu a crezut în mine.
Din acea zi, din acel moment din tren, am putut să fiu eu creatoarea propriei mele vieți, să mi se întâmple lucruri de care sunt doar eu responsabilă, să aleg mediul în care vreau să trăiesc, să aleg oamenii, să continui studiile, să mă dezvolt. Totul a început de atunci, din acea zi în care am avut curaj să fac lucrurile altfel.
Este ușor când nu ai nimic de pierdut, mi-a fost ușor să îmi încerc norocul. Când ai o copilărie foarte grea, traumatică, un mediu instabil, când nu știi cum o să fie mâine apele în familia ta, dezvolți un soi de mecanism de apărare cameleonic, îi spun eu, o supra-adaptare, astfel încât devii capabil să te mulezi pe absolut orice situație. Din exterior oamenii îmi ziceau: ”ai fost puternică, ai avut încredere în tine”, când de fapt, în exterior rula acest mecanism foarte complex și foarte bine dezvoltat. Citisem undeva, mai în glumă, mai în serios, că este mai bine să te prindă războiul lângă o astfel de persoană trecută prin multe, că are tot armamentul pregătit în dulap, doar să fie nevoie de el.
Așa mi-am început călătoria, acum aproape 7 ani, din acea zi, nu m-am mai întors vreodată să locuiesc cu familia.
Mă uit la mine, cea din trecut și îmi mulțumesc pentru absolut tot.
(eu, 2016)